mantra tibetana

Metode de purificare a Corpului Eteric

Corpul eteric reprezintă matricea energetică a corpului fizic și poate fi văzut ca un barometru al stării de bine, de sănătate fizică și psihică a individului. Iată câteva dintre metodele de purificare a corpului eteric:

Scuturarea mâinilor – Pacientul va sta în picioare, cu tălpile paralele, la nivelul umerilor. Mâinile sunt așezate cu palmele în dreptul pieptului, fără să îl atingă, degetele depărtate între ele. Se scutură mâinile, astfel încât degetele să se lovească între ele cu o frecvență mare. Treptat, frecvența mișcării se micșorează și oscilațiile se transmit întregului corp care se va ridica și coborî. Apoi, se scutură succesiv picioarele.

Efectele acestei metode: se îmbunătățește circulația sanguină, se îndepărtează energia balast care atârnă agățată de corpul auric.

 

Înrădăcinarea – Pacientul va sta în picioare, cu tălpile îndepărtate la nivelul umerilor, genunchii ușor flexați. Bazinul este ușor împins în spate. Se conștientizează contactul tălpilor cu solul. Ne imaginăm că din scobiturile tălpilor ne cresc rădăcini care pătrund în sol. La fiecare inspirație se primește energia, iar la fiecare expirație rădăcinile se adâncesc. Se trece apoi la dizolvarea mentală succesivă a tensiunilor din corp, începând cu creștetul capului și terminând cu tălpile. După 10-15 cicluri respiratorii, se extrag energiile din sol și se dezlipește talpa o clipă de pe sol. Exercițiul se consideră încheiat după ce o eventuală greutate resimțită în picioare este îndepărtată din corp prin intermediul rădăcinilor.

Efectele acestei metode: se obține o stabilitate mare în plan fizic, emoțional, mental, se realizează o echilibrare energetică, surplusul din zona capului fiind dirijat spre picioare, se îmbunătățește irigarea sanguină a picioarelor și îndepărtare de energiile stagnante.

 

Riturile de întinerire ale Împăratului Galben – Pacientul va sta în picioare, cu tălpile depărtate la o lățime de bazin, spatele drept, genunchii flexați ușor. Mâinile libere pe lângă corp. Restul constă în ridicarea și coborârea pe verticală a corpului, într-un ritm alert de 169 de cicluri de sus în jos. Este o scuturare ușoară a întregului corp. Musculatura abdominală trebuie să fie relaxată.

Efectele acestei metode: se fortifică tonusul muscular, se eliberează încheieturile de tensiuni, se limpezește privirea și gândirea, se activează circulația sanguină și limfatică, se reglează ritmul cardiac. Se scutură energiile stagnante, se centrează corpurile subtile, are loc echilibrarea energetică, desfundarea canalelor energetice și încărcarea energetică.

Această metodă nu se execută de către persoane care au suferit o intervenție chirurgicală (se poate aplica după 3 luni de la intervenție), de către femei însărcinate și persoane dezechilibrate psihic.

 

Exercițiu folosind Mantra OM MANI PADME HUM

Pacientul va sta în picioare, cu tălpile paralele.

Se execută 10-15 ritmuri respiratorii, apoi se lovește solul cu talpa stângă, apoi cu cea dreaptă. Se execută 108 lovituri ale solului.

  • Talpa stângă: OM
  • Talpa dreaptă: MANI
  • Talpa stângă: PADME
  • Talpa dreaptă: HUM

OM – reprezintă totalitatea existenței și a sunetului primordial

MANI – reprezintă nestemata și se referă la un fel de non-materie care este impenetrabilă oricărei violențe sau schimbări. Simbolizează iluminarea cu compasiune și iubire. Ajută la îndepărtarea energiilor contradictorii din aură. Rearmonizează aura.

PADME – se traduce prin lotus. Reprezintă un simbol al dezvoltării spirituale și al trezirii energiilor înalte, limpezește energiile stagnante din aură.

HUM –  simularea armoniei din interiorul aurei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *